“Ziua de 21 august a anului 1648 se nimeri a fi luminoasa si proaspata. Zaduful ce coplesi intreaga curte in ultimele zile, mai mult chiar decat vestile despre noile razvratiri ale norodului parizian, disparu ca printr-o minune. Aerul racoros si placut ii atragea pe toti locuitorii castelului Fontainebleau in gradinile si parcurile din jurul acestei minunate opere a arhitecturii renascentiste franceze. Era putin trecut de ora zece cand prin usa centrala a castelului, deschisa de doi lachei, iesi un baiat de vre-o zece ani. Era de talie medie, chiar scund, insa demnitatea si gratia cu care se tinea ii facea pe cei din jur sa-l priveasca de jos in sus. Pe fata alba nu se citea nicio emotie. Era imbracat intrun costum de catifea de culoare albastra inchisa, bogat infrumusetat cu aur. Pe cap purta o palarie cu o pana prea mare pentru dansul si acest lucru probabil il deranja, fara, totusi, sa schiteze vre-un gest de nemultumire.”