Volumul reprezinta rezultatul unei cercetari care abordeaza patrimonializarea monumentelor istorice, procesul constituirii sociale a acestora, domeniu cu o lunga traditie in Romania. Premisa acestei cercetari este aceea ca monumentul istoric nu este un produs natural sau o notiune de la sine inteleasa si nu reflecta in mod automat o realitate autonoma si incontestabila, ci este mai curand o categorie de obiecte investite cu valoare de catre societatea actuala, in functie de interesele si de necesitatile ei. Pornind de la acest fapt, stiintele sociale au abordat patrimoniul ca pe un produs al societatii, constituit ca urmare a interactiunilor si negocierilor intre actorii relevanti, acestia putand fi institutii, profesionisti in diverse domenii, oameni politici, personalitati ale vietii publice, mass-media, asociatii ale societatii civile, comunitati locale sau organisme internationale. Volumul de fata urmareste sa raspunda unor intrebari esentiale, precum "Care sunt semnificatiile pe care fiecare din actorii implicati le acorda monumentelor istorice?", "Care este rolul social pe care actorii sociali il confera monumentelor istorice?", "Cum se raporteaza unii la altii si cum, prin interactiuni, prin comunicare si negociere, este produsa o anumita conceptie, general asumata, asupra monumentelor istorice?" Acestor intrebari se gasesc raspunsuri pe parcursul unei cercetari antropologice a principalilor actori sociali identificati. In acest sens, patrimonializarea poate fi inteleasa ca un proces complex de producere sociala a patrimoniului, al carui inceput il reprezinta dobandirea constiintei patrimoniale, care se manifesta apoi prin reglementarea domeniului si se finalizeaza in actiunile concrete de clasificare si de protectie a patrimoniului. Autoarea Andreea Lazea sustine faptul ca cercetarea de fata se diferentiaza de cercetarile de antropologie a politicilor publice prin faptul ca obiectivul ei nu este de a epuiza actorii si presupozitiile acestora in elaborarea politicilor publice, ci de a studia in adancime reprezentarile pe care le au actorii patrimonializarii asupra notiunii de monument istoric si care sunt relatiile dintre acestia pornind de la logicile diferite care le fundamenteaza actiunile. Metodologic, autoarea a utilizat ca surse ale cercetarii, pe de o parte surse scrise – documente de diferite tipuri emise de actorii studiati si, pe de alta parte, orale – interviurile luate unor reprezentanti ai institutiilor vizate. Regasim in acest volum faptul ca legislatia trebuie inteleasa atat ca discurs al institutiei emitatoare, in general Ministerul Culturii, cat si ca actiune a ei. In etapa patrimonializarii care cuprinde elaborarea legislatiei privitoare la monumentele istorice, aceasta reprezinta de fapt o actiune a actorilor in vederea recunoasterii si protejarii patrimoniului construit. Volumul expune un proces complex la care au participat actori aflati in diferite tipuri de raporturi, uneori conflictuale, sustine autoarea. Scopul analizei patrimonializarii in Romania a fost de a degaja sensul acestuia si de a ordona in mod inteligibil multitudinea de niveluri, de etape, de actori si de reprezentari pe care le implica. Cercetarea arata faptul ca pe termen lung constiinta patrimoniala nu este un castig definitiv, intrucat patrimonializarea apare ca un proces inegal, urmand interesele epocilor si actorilor, iar monumentul istoric – ca o notiune in permanenta negociere si redefinire.