Totusi, dincolo de orice resentiment posibil, filosoful il intelege pe compozitor ca nimeni altul. Nimic de mirare, cata vreme tot ce primul ii contesta celui de-al doilea - si "adulterarea" muzicii cu poezia, si teatralitatea dramei muzicale, si geniul micilor fraze muzicale - putea fi oricand intors de cel de-al doilea impotriva celui dintai - "adulterarea" filozofiei cu poezia, gesticulatia retorica (a unui Zarathustra, de pilda) sau geniul fragmentului. Un lucru ramane insa mai presus de toate dupa inchiderea cartii: cititorul nu va mai putea asculta Wagner fara ca gandul sa i se-ndrepte catre Nietzsche, dupa cum nu va mai putea sa-l citeasca pe Nietzsche fara sa auda in urechi melodia infinita a lui Wagner.