Enescu e, poate, exemplul cel mai frapant de compozitor la care bogatia darurilor muzicale - virtuozitatea violonistului, anvergura dirijorului, cultura, memoria cuprinzand stiluri si epoci intregi - a pus in umbra propriile-i compozitii. Mai mult, succesul de public al Rapsodiilor romane a facut sa treaca in plan secund adevaratele capodopere enesciene: Oedip si muzica de camera scrisa spre sfarsitul vietii.Noel Malcolm, un remarcabil cunoscator al compozitorului roman, face un act de dreptate dezvaluind cititorului ce are mai profund original personalitatea muzicala a lui Enescu si caracterul sau fara fisura.